Călătorie Prin Colecția Zambaccian: Arta Românească și Internațională

Muzeul K. H. Zambaccian din România găzduiește o impresionantă colecție de artă, inclusiv lucrări de Cézanne, Picasso și Matisse. Fondat de colecționarul Krikor H. Zambaccian, muzeul a fost deschis publicului în 1947 și oferă o privire asupra artei românești moderne. Este renovat periodic pentru păstrarea operelor valoroase.

Descoperiți o serie de picturi ale unor maeștri de renume precum Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, unice în România, la Muzeul K. H. Zambaccian!

Colecţionar și critic de artă, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România. Pentru a o pune în valoare, în anii 1940 Zambaccian a construit special casa în care sunt astăzi expuse picturi, sculpturi, grafică şi mobilier achiziționate pe parcursul unei jumătăți de secol. Atât colecția cât și casa au fost donate statutului român în 1947, prilej cu care Zambaccian a fost primit în rândurile membrilor Academiei Române.

Casa lui Krikor H. Zambaccian a fost construită pentru a servi drept spațiu expozițional pentru opere de artă, colecția sa fiind deschisă iubitorilor de artă o dată pe săptămână din 1942. Muzeul KH Zambaccian a fost înființat în martie 1947.

Născut într-o familie înstărită de negustori de la Constanţa, Krikor Zambaccian a început să colecţioneze de timpuriu artă. Tânărul Zambaccian a plecat apoi în Belgia ca să studieze la Institutul Superior de Comerţ de la Anvers. Părinţii îl orientau spre o strălucită carieră în business. Fără să-şi neglijeje neapărat afacerile, Krikor Zambaccian a devenit, în schimb, critic de artă.

Începuturile colecției au fost „sponsorizate” de tată, începând cu 1906, când, vizitând Expoziția Jubiliară de la Palatul Artelor, Krikor a vrut să cumpere lucrări de Grigorescu, Vermont, Verona, Lughi, cerându-i părintelui său 500 de lei în acest scop. Ulterior, tânărul a reușit să facă achiziții din ceea ce câștiga el însuși.

În paralel, s-a specializat în mod autodidact în domeniu și a ajuns să scrie monografii despre mari maeștri. În cazul lui Corneliu Baba, a fost chiar prima monografie dedicată pictorului. Apropo de scris, în jurnalul lui, „Însemnările unui amator de artă”, Zambaccian a „fotografiat” cu talent și cu umor lumea artei din vremea sa, în special cum se făceau tranzacțiile. De altfel, a scris și multe articole, profitând de faptul că pe mulți artiști îi cunoștea bine, mergea în atelierele lor, asista la actul de creație.

A ajuns un Mecena al timpului său și un foarte valoros critic de artă. Descoperea și lansa pictori și sculptori, dădea comenzi artiștilor aflați la începutul carierei și le cumpăra cele mai valoroase opere. Intenția de a dona colecția la un moment dat a existat de la bun început, ca și aceea de a crea un muzeu, iar casa a fost construită, în 1943, cu acest gând, parterul fiind dedicat operelor de artă și etajul pentru locuit. Muzeul a fost inaugurat în anul 1947, iar Krikor Zambaccian a fost decorat de regele Mihai. Donația s-a făcut în trei etape: în 1947, când au fost donate 205 picturi, 38 de sculpturi, 8 piese de mobilier și casa în sine, în 1957 de către Zambaccian, iar după moartea sa, în 1962, tot conform dorinței sale, de către familie. În 2008, muzeul a intrat într-un proces de renovare și consolidare a clădirii și o mare parte din lucrări au fost restaurate.

Krikor H. Zambaccian a fost un colecționar și critic de artă român, de etnie armean. A fost membru corespondent al Academiei Române. A scris monografiile lui Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, precum și volumele de eseuri „Pagini de artă”, „Însemnările unui amator de artă”.

Muzeul Zambaccian adăpostește peste 300 de obiecte de artă plastică și decorativă  și este în prezent o filială a Muzeului Național de Artă al României.

Începând cu anul 1942, colecția lui putea fi văzută de public o zi pe săptămână. Deschiderea oficială a casei din strada Ing. Davidescu (astăzi, strada Muzeul Zambaccian) a avut loc în 1947.

Muzeul a fost închis în perioada 1977 – 1992, iar colecția a fost mutată la Muzeul Colecțiilor de Artă. A revenit în imobil în anul 1996. Muzeul a fost închis pentru renovare în 2008, clădirea a fost consolidată, iar multe dintre lucrările colecției au fost restaurate.
Muzeul Zambaccian este un loc care merită vizitat nu numai pentru a vedea colecția impresionantă de picturi, statui și mobilier, ci și pentru a simți acea atmosferă de pace.

Unul dintre artiștii de marcă ai secolului al XX-lea, Camil Ressu s-a remarcat în epocă nu doar ca pictor, ci și ca un bun pedagog, fiind unul dintre profesorii Academiei de arte din București și rector până în 1941. „Preocuparea pentru social apare în opera sa imediat după întoarcerea în țară după studiile de la Munchen și apoi Paris. Portretul este un gen în care Ressu a excelat după cum putem observa în colecția Zambaccian. Cel mai remarcabil portret este cel care ni-l prezintă pe Luchian „țintuit de suferință într-un fotoliu tapisat în catifea roșie, cu trupul înțepenit de o boală necruțătoare”, așa cum își amintește artistul. În aceeași colecție se remarcă portretul tatălui lui Zambaccian, dar și Portretul de fetită. Aceasta, reprezentată din spate, întoarce capul spre privitor într-o atitudine spontană și proaspătă. Întreaga compoziție este dominată de rochia albastru închis cu buline albe, pusă în valoare de contrastul cu pereții simplii, dar strălucitori ai încăperii în care aceasta este portretizată.

Clădirea muzeului are un interior superb, în care lemnul prețios se îmbină perfect cu unicitatea exponantelor, dând naștere unui univers pe care doar Zambaccian îl putea crea.

Muzeul KH Zambaccian se remarcă prin calitatea excepțională a operelor de artă românească, colecția prezentată aici fiind una dintre cele mai bogate și mai valoroase din România și cuprinde pictură, sculptură, grafică, mobilier.

.Operele de artă expuse în muzeu alcătuiesc o veritabilă istorie a picturii româneşti moderne în capodopere. Printre acestea se remarcă Lăutul (1911-1912), realizată de Ştefan Luchian (1868 – 1916) în ultima parte a vieţii. Pictura, ulei pe pânză, a fost achiziţionată de Zambaccian de la colecţionarul Alexandru Bogdan-Piteşti. Aflat în vizită în casa lui Zambaccian, pictorul francez Albert Marquet a remarcat strălucirea deosebită pe care o are coloritul acestei lucrări. Modelul copilului a fost Lica, prezentă şi în lucrarea Lica cu portocală, pe care o puteţi admira în Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României.

„Deși subiectul aparține cotidianului, fiind în esență o scenă de gen, „Lăutul” a fost admirat pentru decorativismul său de pictorul francez Marquet, observând o înrudire din punct de vedere compozițional cu Gauguin. Subiectul este legat de familia Cocea, cei care îl îngrijesc pe artist în ultima perioadă a vieții. Dintre membrii familiei, Laura Cocea, alintată Lorica este probabil modelul favorit al artistului

Printre artiștii din colecție se numără românii Ion Andreescu , Corneliu Baba , Apcar Baltazar , Henri Catargi , Alexandru Ciucurencu , Horia Damian , Nicolae Dărăscu , Lucian Grigorescu , Nicolae Grigorescu , Iosif Iser , Ștefan Luchian , Samuel Mützner   Alexandru Padina  , Theodor Pallady , Gheorghe Petrașcu , Vasile Popescu , Camil Ressu , și Nicolae Tonitza , și artiștii francezi Pierre Bonnard , Paul Cézanne —muzeul are singurul Cézanne din România—, Jean-Baptiste-Camille Corot , Eugène Delacroix , André Derain , Raoul Dufy , Albert Marquet , Henri Matisse , Camille Pissarro , Pierre-Auguste Renoir și Maurice Utrillo , precum și piese ale altor doi artiști care au lucrat în Franța, spaniolul Pablo Picasso și englezul Alfred Sisley .

Nicolae Tonitza a fost bun prieten cu Krikor o lungă perioadă (ulterior relația s-a răcit), drept care și el este din plin prezent aici, cu perioada din Primul Război Mondial (în care pictorul a căzut prizonier după luptele de Turtucaia și în general a dus o viață grea), opera sa fiind expresionistă, cu culori mai închise și subiecte triste, pentru ca în anii 1920, după ce și-a întemeiat o familie, să apară luminoasa temă a copiilor, care l-a consacrat.

în Sala Tonitza este plasat și „Portret de copil”, lucrarea de tinerețe a lui Constantin Brâncuși.

Fizionomia copilului este un subiect care l-a preocupat pe Brâncuși cu precădere în prima perioadă de creație, cea de formare. Aceste portrete realizate fie în ghip, fie în bronz patinat, uneori în mai multe variante, ne arată grija deosebită pe care artistul o acordă detaliilor fizionomice”.

„Ferma la Barbizon”, un ulei pe pânză lipită pe lemn. În timp ce admirăm tabloul, unul dintre specialiștii muzeului ne povestește că, în anul 1862, în timpul studiilor pariziene, Grigorescu a participat la celebrul „concurs al pomului”. Tema acestui concurs a fost o scenă istorică într-un peisaj. „Pentru a se documenta, pictorul studiază arborii seculari aflați în apropierea Parisului, în pădurea Fontainebleau. Din acest moment întregul deceniu este dedicat studiului naturii, iar din acest moment Barbizon se transformă, pentru tânărul artist român, dintr-un simplu sat într-o veritabilă colonie a pictorilor. În colecția Zambaccian, lucrarea „Ferma la Barbizon” evocă tocmai atmosfera acestui sat în care Grigorescu cunoaște cea mai profundă schimbare a stilului de a picta, abandonând pictura de factură academistă deprinsă la Paris pentru a ajunge în cele din urmă la abordarea de tip impresionist. Acest peisaj amintește tocmai de momentul de trecere din cariera artistulu

Nicolae Grigorescu este atât de bine reprezentat în Muzeul Zambaccian, încât sunt surprinse etapele creației sale, de la perioada pariziană, când era sub influența academismului, trecând prin portrete, până la subiectele care l-au făcut celebru, cele din mediul rural.

Lucrări de Nicolae Grigorescu, între care „Peisaj de toamnă – Posada”, „Fetiță cosând” și „Țărancă culcată în iarbă”

În cazul pictorului Theodor Pallady, natura moartă reprezintă o temă omniprezentă în creația sa, iar în „ Pălăria şi umbrela artistului”, un ulei pe pânză lipită pe carton, putem admira acest subiect.

Încăperea dedicată lui Ștefan Luchian, ultima de la parter, adăpostește 13 creații ale artistului, inclusiv „Lăutul”, „Marină”, „Autoportret”, „Scară cu flori”, un portret al lui făcut de Camil Ressu și un altul, de Traian Cornescu.

Ștefan Luchian beneficiază aici de trei portrete, realizate de Traian Cornescu, pictorul care l-a ajutat în ultima perioadă a vieții, Camil Ressu și Luchian însuși, în cel mai cunoscut autoportret.

Camil Ressu împarte sala cu Luchian și se remarcă prin „Portret de fetiță” și „Peisaj”, iar sculptura „Portret de copil”, de Constantin Brâncuși, veghează de pe o poliță.

Peste tot în muzeu apar sculpturi de Oscar Han, Milița Petrașcu, Cornel Medrea și Dimitrie Paciurea, unele dintre cele mai importante nume ale artei românești.

Sunt prezente lucrări de vârf ale maeştrilor secolului al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea: Aman (Autoportret), Grigorescu (Intrare în pădurea Fontainbleau, Peisaj din Bretagne, Portret de femeie), Andreescu (Iarna la Barbizon), Luchian (Lăutul, Scară cu flori, Tufănele în ulcică). Alături de aceştia se regăsesc lucrări ale artiştilor din perioada interbelică: Tonitza (Katiuşa lipoveanca, Nina în verde), Pallady (Natură statică cu mănuşă neagră), Petraşcu (Autoportret cu beretă roşie, Natură statică, Portretul lui Zambaccian), Iser, Dărăscu, Ressu etc. De-a lungul timpului, Zambaccian a descoperit, a lansat pictori şi sculptori şi a achiziţionat cele mai valoroase opere ale multora dintre ei Sculpturi de Brâncuşi (Cap de copil), Paciurea (Bust de femeie), Miliţa Petraşcu, Oscar Han (Arcaşul) şi Cornel Medrea întregesc expunerea

Pasiunea pentru pictură stă la baza prieteniei de un sfert de veac dintre Gheorghe Petrașcu și K. Zambaccian. Portretul colecționarului ne prezintă un bărbat în putere, îmbrăcat după moda vremii, în costum cu cravată, iar pe cap cu pălărie. Portretul este semnat și datat, 1927. Remarcăm stilul inconfundabil al pictorului, culoarea așezată pe pânză în strat gros, dominată de tonuri întunecare și contrastul dintre închis și deschis care pune în valoare portretul colecționarului”,Și cu Petrașcu a avut colecționarul o prietenie solidă și îndelungată, îl vizita săptămânal, așa încât nu e de mirare că îi este dedicată o sală în muzeu, cu lucrări pe diferite subiecte, printre care Veneția, care i-a fascinat pe mulți artiști, dar și unul dintre cele mai bune autoportrete ale lui.La același nivel, vizita se încheie cu peisaje, portrete și natură statică se Gheorghe Petrașcu.