Europa secolului al XVII-lea era departe de a fi un loc liniștit. Era o lume a tensiunilor și contradicțiilor – un teatru uriaș unde se jucau războaie sfinte, se nășteau idei noi și se construiau imperii. Bătăliile dintre catolici și protestanți nu erau doar despre credință, ci despre identitate și putere. În paralel, regii își consolidau tronurile și visau la glorii eterne, în timp ce știința începea să îndrăznească ceea ce, odinioară, părea erezie.
În această agitație istorică, Barocul a apărut ca un răspuns: o artă care să convingă, să emoționeze, să cucerească inima și simțurile. A fost expresia unei epoci în care totul părea dus la extrem – credința, îndoiala, luxul, suferința. Barocul a fost glasul unei Europe care nu mai putea vorbi în șoaptă.
Judgment of Paris
Peter Paul Rubens, 1632-1635
Introducere :
Barocul este o mișcare artistică complexă și fascinantă, apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVI-lea și dominantă pe tot parcursul secolului al XVII-lea și în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, cu manifestări prelungite în anumite regiuni până la începutul secolului al XIX-lea. Termenul, derivat din portughezul „barroco” (perlă neregulată) sau italianul „barocco” (obstacol în logica schematică), a fost inițial folosit peiorativ pentru a descrie ceva „neregulat, bizar, exagerat și supradecorat”. Abia odată cu studiul lui Heinrich Wölfflin, „Renaissance und Barock” (1888), termenul a căpătat o denumire stilistică academică.
Stilul baroc a fost o reacție puternică la austeritatea Renașterii și la Reforma Protestantă, fiind promovat activ de Biserica Catolică în cadrul Contrareformei. Scopul său principal era să „evoce stări emoționale prin apelarea la simțuri, adesea în moduri dramatice”, redefinind toate formele de expresie artistică prin opulență, grandoare și o puternică forță emoțională.
Context Istoric și Influențe :
Barocul s-a dezvoltat într-o epocă marcată de schimbări sociale, politice și religioase semnificative, inclusiv Războiul de Treizeci de Ani și Războiul Civil Englez. Trei tendințe principale au avut un impact profund asupra artei baroce:
– Contrareforma și Biserica Catolică: Biserica Romano-Catolică, după Conciliul de la Trento (1545–1563), a adoptat arta ca un instrument de propagandă pentru a „extinde și stimula credința publicului în biserică”. Arta barocă a fost, paradoxal, „atât senzuală, cât și spirituală”, folosind naturalismul pentru a face imaginile religioase mai accesibile și efecte dramatice și iluzorii pentru a stimula evlavia și a transmite „splendoarea divinului”.
– Consolidarea Monarhiilor Absolute și Ascensiunea Clasei de Mijloc: Monarhii puternici, precum Ludovic al XIV-lea al Franței și Carol I al Angliei, au sprijinit arta ca instrument de glorificare a propriului statut și a puterii divine. Palatele baroce, precum Versailles, au fost construite la o scară monumentală pentru a etala „puterea și grandoarea statului centralizat”. Concomitent, a apărut o clasă de mijloc proeminentă care a stimulat o piață de artă cu gust pentru realism
– Noi Orizonturi Intelectuale și Științifice: Progresele științei (Galileo Galilei, René Descartes) și explorările geografice au lărgit orizonturile umane. Aceasta a generat un sentiment de „insignifianță umană” (ca urmare a deplasării copernicane a Pământului din centrul universului) și, în același timp, o conștientizare a „complexității și infinității nebănuite a lumii naturale”. Pictura peisagistică din secolul al XVII-lea, unde oamenii sunt deseori figuri minuscule, reflectă această schimbare de perspectivă.
Caracteristici Generale ale Stilului Baroc
Barocul se distinge prin:
– Dramatism și Dinamism: Compoziții pline de mișcare, tensiune, vitalitate și exuberanță emoțională. Se evită staticul și rigidul, preferându-se surprinderea acțiunii și emoțiilor intense.
– Clarobscur (Chiaroscuro) și Jocul de Lumină și Umbre: Contraste puternice între lumină și întuneric, utilizate pentru a crea efecte dramatice, a evidenția forme și a adăuga profunzime.
– Exuberanță Ornamentală și Detalii Bogate: Abundența de detalii decorative, motive florale, elemente sculpturale, stucaturi, fresce spectaculoase și exagerarea formelor. Totul este conceput pentru a impresiona și a cuceri privitorul.
– Iluzionism și Tridimensionalitate (Trompe-l’œil): Utilizarea perspectivelor forțate și a picturilor pe tavan care creează iluzia de spațiu infinit, extinzând realitatea și contopind-o cu transcendentul.
– Tendința de a Estompa Distincțiile dintre Arte: O armonie căutată între arhitectură, pictură, sculptură, muzică și, adesea, peisaj, pentru a crea o experiență imersivă și teatrală.
– Forme Complexe și Asimetrie: Preferința pentru forme ovale și eliptice în detrimentul celor pătrate sau rotunde. Curbele, liniile ondulate și aranjamentele complicate oferă „percepția mișcării și a misterului”. Asimetria este des folosită, cu acțiunea desfășurându-se departe de centrul imaginii.
– Materiale Luxoase și Culori Intense: Utilizarea de materiale scumpe, culori primare (roșu, albastru, galben) și nuanțe puternice (purpuriu, verde închis, roșu intens), cu aurul ca fiind culoarea predominantă.
Manifestări Artistice Specifice :
Arhitectura Barocă
Considerată cea mai grandioasă expresie a barocului, arhitectura a apărut la Roma în secolul al XVII-lea.
Se caracterizează prin:
– Cupole și arcade grandioase: Impunătoare și adesea decorate generos cu picturi și stucaturi ce dau impresia de rai.
– Fațade ondulate și coloane spiralate: Crearea unui sentiment de mișcare și dramatism.
– Scări monumentale și spații interioare impresionante: Deschiderea de spații vaste la intrare, urmate de scări care conectează nivelele, generând un sentiment de măreție.
– Planimetrie în forme de H sau L: Cu curți interioare decorate cu fântâni și sculpturi.
Exemple cheie și artiști.
Italia:
– Gian Lorenzo Bernini (Colonadele Pieței Sf. Petru, Baldachinul din Bazilica Sf. Petru)
– Francesco Borromini (San Carlo alle Quattro Fontane),
– Baldassare Longhena (Basilica Santa Maria della Salute, Veneția),
– Guarino Guarini (Capela Sfântului Giulgiu, Palazzo Carignano, Torino). Biserica Il Gesù din Roma este considerată a fi avut prima fațadă barocă (1584).
Franța (Clasicismul Francez):
Mai reținut și geometric, asociat cu Ludovic al XIV-lea.
– François Mansart (Chateau de Balleroy),
– Louis Le Vau (Vaux-le-Vicomte),
– Jules Hardouin Mansart (Galerie des Glaces, Marele Trianon de la Versailles, Place Vendôme). Palatul Versailles este un exemplu emblematic al măreției regale.
Spania:
Caracterizată prin decorație profundă și adesea exagerată (stilul Churrigueresque).
Capela San Isidro din Madrid,
Catedrala din Santiago de Compostela (adăugiri baroce),
Palatul San Telmo din Sevilla.
Artiști:
– frații Churriguera,
– Pedro de Ribera
– Narciso Tomé (altarul El Transparente din Catedrala din Toledo).
Europa Centrală (Bavaria, Austria, Boemia, Polonia):
Stiluri bogate, adesea trecând spre Rococo.
– Johann Fischer von Erlach (Karlskirche Viena, Coloana Ciumei Viena),
– Johann Lukas von Hildebrandt (Palatul Belvedere Viena),
– Balthasar Neumann (Basilika Vierzehnheiligen), Dominikus Zimmermann (Wieskirche).
Polonia are un baroc cu inspirație italiană, notabil prin
– Biserica Sfinților Petru și Pavel din Cracovia și
– Palatul Wilanów.
Portugalia: O formă unică, influențată de „stilul simplu” iezuit, adaptată prin decorare.
– Bibliotecă Universitară (Coimbra),
– Palatul din Mafra.
– Porto este considerat „orașul barocului” în Portugalia, cu Nicolau Nasoni ca arhitect cheie.
Rusia (Barocul Rus):Barocul Narîșkin (Barocul Moscovei):
Fuziune între arhitectura rusă tradițională și elemente baroce central-europene. Se observă „legătura sa strânsă cu tradițiile arhitecturii antice rusești… abundența de modele și eleganța deosebită”.
Exemple:
– Biserica Mijlocirii din Fili,
– Semnul din Dubroviț,
– Mănăstirea Novodevici.
Barocul Petrin: O ruptură drastică de tradițiile bizantine, orientată spre modele occidentale (olandeză, daneză, suedeză). Impus de Petru cel Mare în Sankt Petersburg.
Exemple:
– Catedrala Sfinții Petru și Pavel,
– Cele Doisprezece Colegii, Kunstkamera.
Se caracterizează prin „simplitate, linii clare și reținere a decorului”.
Barocul Elisabetan: Numit după împărăteasa Elisaveta, asociat cu arhitectul italian Bartolomeo Rastrelli. Se distinge prin „scara gigantică a clădirilor, splendoarea decorațiunii decorative și decorarea fațadelor folosind aur”.
Exemple:
1. Palatul de Iarnă,
2. Palatul Ecaterina,
3. Mănăstirea Smolnîi.
Americile Coloniale (spaniole și portugheze): Un baroc „multiform adesea influențat de gustul popular”, creat de artiști europeni, misionari și meșteri creoli și amerindieni. Caracterizat prin decorație adâncă, coloane solomonice și stilul Churrigueresque.
„Barocul misionar” a fost dezvoltat în așezările indigene.
Exemple:
– Biserica Iezuită din Arequipa (Peru),
– Biserica San Francisco Acatepec (Mexic),
– Biserica São Francisco de Assis din Ouro Preto (Brazilia).
Coloniile Iberice din Asia: Barocul s-a amestecat cu elemente locale, precum la
– Catedrala din Goa (India) și
– Bisericile Baroce din Filipine (situri UNESCO).
Pictura Barocă
Barocul este un curent artistic amplu și influent care a dominat arta europeană, inclusiv arhitectura, pictura, sculptura, muzica și literatura, de la începutul secolului al XVII-lea până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Numele său provine probabil din cuvântul portughez „barroco”, care înseamnă o perlă de formă neregulată sau imperfectă, reflectând, inițial, o anumită critică la adresa stilului considerat prea ornamentat și dramatic.
Pictorii curentului baroc au căutat să se desprindă de Renaștere și Manierism.
Caracteristici:
– Culori intense și calde: Utilizarea frecventă a culorilor primare.
– Dinamism și dramă: Alegerea celor mai dinamice și dramatice momente.
– Realism și detalii expresive: Redarea subiectelor într-un mod cât mai realist și expresiv, surprinzând profunzimea psihologică și emoțională.
– Alegoria: Fiecare tablou spune o poveste și are un mesaj, adesea criptat în simboluri.
– Quadratura (Trompe-l’oeil): Picturi iluzioniste pe tavane și pereți, creând impresia de ceruri populate cu figuri cerești.
Artiști și opere celebre:
Italia:
– Caravaggio (Michelangelo Merisi da Caravaggio) – maestru al clarobscurului și realismului brutal („Chemarea Sfântului Matei”, „Iudita tăind capul lui Holofern”, „Bacchus”).
– Artemisia Gentileschi – eleva lui Caravaggio, cunoscută pentru utilizarea tenebrismului în picturile istorice („Iudita ucigându-l pe Holofern”). Annibale Carracci – a căutat să readucă clasicismul, dar a încorporat emoții intense („Învierea lui Hristos”, „Triumful lui Bacchus și Adriane”).
– Pietro da Cortona – fresce monumentale („Glorificarea Papei Urban al VIII-lea” în Palatul Barberini).
Flandra:
– Peter Paul Rubens – „chintesența picturii baroce”, cu compoziții diagonale furtunoase, figuri ample și pline de viață, accent pe mișcare, culoare și senzualitate („Judecata lui Paris”, „Răpirea fiicelor lui Leucip”).
Olanda:
– Rembrandt van Rijn – maestru al portretelor și autoportretelor psihologice („Rondul de noapte”, „Autoportret cu palarie cu pene și ochelari”).
– Frans Hals.
Spania:
– Diego Velázquez – remarcabil prin subtilitate, jocuri optice și realism sobru („Las Meninas”, „Triumful lui Bachus”)
– Francisco de Zurbarán – influențe tenebriste, în special în Americile Coloniale.
Franța:
– Nicolas Poussin și
– Georges de La Tour – stil baroc „clasic”, cu accent mai mic pe emoție și mai mare pe linie.
Sculptura Barocă SI ARTE DECORATIVE
– Sculptura barocă explorează „tensiunea interioară”, dinamismul și expresivitatea, implicând activ privitorul.
– Mișcare și expresie: Se caută transmiterea emoției și a dramatismului prin statui în mișcare și compoziții complexe.
– Influențe: Inspirată de statui romane antice, precum „Laocoon și fiii săi”.
Artiști și opere celebre:
Italia:
– Gian Lorenzo Bernini – figura dominantă, „cel mai mare sculptor baroc italian”, cunoscut pentru creațiile sale „grandioase și expresive” („Extazul Sfintei Tereza”, „David”, „Baldachinul din Bazilica Sf. Petru”, „Fântâna celor Patru Râuri”).
– Francesco Mochi – precursor al lui Bernini („Sfânta Veronica”).
Franța:
– Pierre Puget („Milo din Crotona”),
– Antoine Coysevox („Faima Regelui Călărind Un Pegas”).
– Sculptori baroci francezi târzii:
– Étienne Maurice Falconet și
– Jean Baptiste Pigalle.
Spania:
– Francisco Salzillo – teme religioase, lemn policromat. Altare aurite în bisericile din coloniile spaniole.
–
Muzica Barocă
O epocă de „explozie de inovații” și „experimentare și inovație muzicală”.
Caracteristici:
– Armonii simple, structuri formale precise, ornamentație elaborată, contraste puternice și efecte dramatice.
– Forme noi: Concertul, sinfonia, fuga, sonata, oratoriul, cantata, messa. Opera s-a născut în Italia la sfârșitul secolului al XVI-lea.
– Instrumente: Vioara, clavecimbalul, orga. Pianul a fost inventat în această perioadă de Bartolomeo Cristofori.
Compozitori și opere celebre:
– Johann Sebastian Bach („Misa in Si minor”, „Concertele de la Brandenburg”, „Toccata și Fuga în Re minor”).
– George Frideric Handel („Messiah”, „Water Music”, „Music for the Royal Fireworks”).
– Antonio Vivaldi („Anotimpurile”).
– Jean-Baptiste Lully, Henry Purcell, Claudio Monteverdi.
Literatură Barocă
Caracterizată printr-un stil „extravagant, ornamentat și de multe ori dificil de înțeles”.
Stil: Metafore complexe, jocuri de cuvinte, expresii exagerate. Contrastul dintre lumină și întuneric, bine și rău.
Teme: Efemeritatea vieții, iubirea neîmpărtășită, lupta între putere și destin, conflicte morale și spirituale.
Dramaturgia: Perioada de aur pentru teatru în Franța și Spania, cu o dezvoltare rapidă a designului scenic și a spectacolelor. Teatrul hispanic baroc viza „o realitate ideală care a manifestat trei sentimente fundamentale: religia catolică, mândria monarhică și națională, și onoarea”.
Scriitori și opere celebre:
Spania:
– Pedro Calderón de la Barca („Viata este vis”), Lope de Vega („Arte nuevo de hacer comedias en este tiempo”).
Anglia:
– John Donne („Meditationes Sacrae”, „A Valediction: Forbidding Mourning”).
Franța:
– Pierre Corneille („Cidul”, „Cinna”).
Grădinile Baroce
Concepute pentru a „ilustra puterea omului asupra naturii și gloria constructorilor lor”.
Caracteristici: Modele geometrice stricte, partere de flori tăiate în modele ornamentate, alei drepte, terase, rampe, scări, cascade. Fântâni și statui în iazuri circulare sau dreptunghiulare. Tufișuri și rânduri de copaci identici care formează „ziduri de verdeață”.
Celebre:
– Grădinile de la Vaux-le-Vicomte și
– Palatul de la Versailles (Franța),
– Palatul Regal din Caserta (Italia),
– Castelul Nymphenburg (Germania), Palatul Belvedere (Viena),
– Palatul Peterhof (Rusia).
Mobilierul Baroc
Mobilierul a devenit masiv, opulent și decorat cu ornamente sculptate și aurire.
Motive: Cornul abundenței, festoane, îngerași, capete de lei, frunze de acant, coloane clasice, scoici, armuri, coșuri cu fructe sau flori.
Inovații: Apariția comodei, canapelei, fotoliului confesional, consolei și tipurilor timpurii de birouri.
Marchetărie Boulle: Un stil delicat cu incrustații de abanos, cupru și lemn exotic.
Moștenirea și Influența Barocului
Barocul a lăsat o „moștenire durabilă și o influență profundă” asupra artei și culturii europene și globale. Inovațiile sale arhitecturale, picturale, sculpturale și muzicale au fost preluate și dezvoltate în stiluri ulterioare precum Rococo și Neoclasicismul. A influențat arhitectura colonială din America Latină și Asia, dând naștere unor stiluri hibride unice.
Declinul și Redescoperirea
Barocul a început să fie înlocuit de stilul Rococo în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, care era mai flamboiant și asimetric, folosind culori pastelate și motive noi (flori, motive japoneze/chinezești). Ulterior, neoclasicismul a devenit dominant, iar barocul a fost adesea ridiculizat de critici precum Johann Joachim Winckelmann și John Ruskin, fiind considerat „ciudat, grotesc, exagerat și supradecorat” sau chiar „corupt din punct de vedere moral”. Reabilitarea sa academică a început cu Heinrich Wölfflin la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar stilul a redevenit la modă între cele două Războaie Mondiale. Chiar și astăzi, termenul „baroc” poate fi folosit peiorativ pentru a descrie o ornamentație excesivă.
ISTORIA ARTEI 